Ariticolul a fost publicat în ziarul New York Times la data de 18 Mai 1991 și relatează din perspectiva jurnalistului Tom Wicker o serie de evenimente care au avut ca scop cenzurarea tabloidelor care relatau în mod direct, de la fața locului episoade ale Războiului din Golf.

            Guvernul Statelor Unite ale Americii a jucat un rol important în cenzura presei impunând un ton restrictiv tabloidelor, stațiilor de emisie radio, și a reportajelor televizate care relatau despre evenimentele de pe frontul Războiului din Golf.

            Televiziunea turcă de stat a cenzurat materiale CNN care raportau evenimente direct de pe front, ajungând în postura în care televiziunea a fost închisă pentru pauză de publicitate, ca urmare a atacurilor cu rachete ale Turcilor îndreptate către Iraq.

            Guvernul de la Tel-Aviv a închis nouă agenții de presă și l-a deținut pe scriitorul palestinian și activistul de pace Sari Nusseibeh, pe temeiul acuzațiilor de spionaj la adresa statului, iar Arabia Saudită a închis orice agenție de presă care avea ca obiect de studiu Organizația de Eliberare a Palestinei și relatarea evenimentelor de pe front.

            Noul aliat al Statelor Unite ale Americii, Siria, a fost responsabil de închiderea unui numar de aproximativ 80 de jurnaliști ca urmare a măsurilor de cenzură aplicate de către regimul de la Damasc.    

            Inclusiv state precum Marea Britanie au fost responsabile de cenzura presei, ștergând un documentar al BBC care a relatat despre comerțul cu arme dintre Marea Britanie și Iraq, relatând vânzarea către Iraq a unor super-arme britanice, măsuri aplicate sub pretextul „tonului greșit” al relatării informațiilor care nu se pliau cu interesele statului Britanic.

            Regele Marocului a suspendat evenimentele sportive ce aveau să aibă loc pe teritoriul țării și a închis școlile, având teama că vor apărea proteste, amenințând, totodată pe agitatori că vor fi judecați în conformitate cu tribunalele militare.

Articolul poate fi găsit în întregime aici.

Acest articol preluat de la CNN își propune să vă prezinte curiozități legate despre Războiul din Golf dintre anii 1990-1991, alături de un scurt istoric al desfășurării conflictului. Ca răspuns la invazia Iraqiana în Kuweit, blocul politico-militar SUA-ONU a desfășurat operațiunile militare cunoscute drept „Scutul Deșertului” și „Furtună în Deșert”.

Curiozități:

Coaliția statelor aliate a fost formată din 39 de țări: Afghanistan, Argentina, Australia, Bahrain, Bangladesh, Belgia, Canada, Cehoslovacia, Danemarca, Egipt, Franța, Germania, Grecia, Honduras, Ungaria, Italia, Kuweit, Maroc, Olanda, Noua Zeelandă, Nigeria, Norvegia, Oman, Pakistan, Polonia, Portugalia, Qatar, Arabia Saudită, Senegal, Sierra Leone, Singapore, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Siria, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.

Departamentul Apărării al Statelor Unite a stabilit costurile de război ca fiind de 61 de miliarde de dolari, 54 de miliarde fiind suportați de către statele aliate SUA, din care 36 de miliarde fiind asigurați de Kuweit, Arabia Saudită și alte state din zona Golfului. Germania și Japonia au susținut efortul de război cu 16 miliarde de dolari.

Pierderile suferite de Armata Iraqiana au fost estimate la un număr cuprins între 1.500 – 100.000 de soldați.

Armata Statelor Unite a suferit pierderi de aproximativ 400 de soldați.

Desfășurarea războiului:

2 August 1990 – Iraq invadează Kuweitul. După spusele oficialilor, Saddam Hussein s-a hotărât să invadeze Kuweitul, o țară mică bogată în resurse de petrol, pentru a-și plăti datoria externă ca urmare a Războiului de 8 ani cu Iranul.

2 August 1990 – Consiliul de Securitate al ONU adoptă o rezoluție care denunță invazia Iraqului

6 August 1990 – Consiliul de Securitate al ONU impune sancțiuni economice puternice asupra Iraqului

7 August 1990 – Președintele american George H. W. Bush anunță începutul operațiunii „Scutul Deșertului”

8 August 1990 – Iraqul anexează Kuweitul. Consiliul de Securitate al ONU adoptă în mod unanim Rezoluția 662 care declară anexarea Kuweitului ca fiind nulă și invalidă

29 Noiembrie 1990 – Consiliul de Securitate al ONU declară începerea unei campanii militare în golf, începând cu data de 15 Ianuarie 1991

23-24 Februarie – Învazia pe uscat a coaliției SUA – ONU începe.

27 Februarie – În Bagdad este transmis la radio că Iraqul se va supune rezoluțiilor ONU

27 Fenruarie – Kuweitul este eliberat

28 Februarie – Atacurie coaliției împotriva Iraqului se opresc

14 Martie – Emirul din Kuweit se întoarce acasă după mai mult de 7 luni de exil

6 Aprilie – Iraq acceptă cerințele necesare semnării unui acord de încetare a focului

11 Aprilie – A fost semnat accordul de încetare a focului

Articolul poate fi găsit în întregime aici. Acest articol a fost publicat în data de 30 Iulie 2019.

Aricolul publicat în data de 16 ianuarie 2011 în The Guardian vorbește despre acțiunile desfășuare de Iraq și Kuweit pentru reconstrucția relațiilor interstatale ca urmare a Războiului din Golf, proces început cu discuțiile între premierii celor două state vecine.

Procesul construcției relațiilor interstatale dintre Iraq și Kuweit a început cu vizita permeriului din Kuweit din ianuarie 2011, în Bagdad. Întâmpinat de premierul din Iraq și de un număr de oficiali, au fost deschise primele discuții bilaterale de la sfârșitul războiului dintre Iraq și Kuweit. Printre discuțiile momentului s-au numărat discuții bilaterale cu privire la plătirea daunelor de război de aproximativ 60 de miliarde de dolari suferite de Kuweit ca urmare directă a invaziei armatei Iraqiene, o redeschidere a capitolului de ocupație Iraqiana din istoria Kuweitului. Încercarea de reconsolidare a relațiilor interstatale a fost cimentată și de acordul semnat între Iraq și Kuweit, în care Iraqul se angajează să plătească Kuweitului daune folosind 5% din producția totală de petrol, precum și returnarea tezaurului și a obiectelor cu valoare culturală furate în timpul invaziei. Așadar alături de relatările istorice din perioada ocupației Iraqiene, dar și prin angajamentele economice ale Iraqului de a restitui încă 15 miliar de de dolari Kuweitului ca daune de război, fundamentăm astfel restabilirea relațiilor bilaterale dintre Iraq și Kuweit. Aritcolul prezintă și o paralelă între nivelurile de dezvoltare dintre cele două state cu relații istorice tensionate. Sesizăm și relatări din perspectiva populației tinere a Kuweitului, încă reminișcentă privind trecutul tumultos dintre cele două state, care privește cu pesimism încercarea celor doi premieri de a restabili relațiile bilaterale, considerând că daunele provocate Iraqului de către coaliția SUA-ONU nu au fost suficient de însemnate ca să compenseze cu daunele provocate Kuweitului în perioada ocupației, astfel realizându-se o anchetă socială a populației din Kuweit.

Articolul poate fi găsit în întregime aici.

Articolul publicat în cadul New York Times la data de 24 Februarie surprinde, încă dinaintea incheierii conflictului, acțiunea desfățurată de la începutul invaziei terestre.

Campania invaziei terestre începe

Marea invazie Aliată, evident anticipată a început la ora 8 seara. Mii de tancuri și zeci de mii de trupe de infanterie au început ofensiva pentru eliberarea Kuweitului la scurt timp după ce s-a declarat în mod oficial începerea campaniei. Ofensiva aliaților a fost dublată de retragerea trupelor iraqiene fără vreun răspuns din partea liderului Saddam Hussein. Comandantul operațiunilor militare din Golful Persic a primit autoritatea de a stopa ofensiva daca va fi necesar. Între timp se efectuează bombardamente aeriene asupra zonelor din Kuweit unde forțele iraqiene opuneau rezistență și asupra Bagdadului. La scurt timp după ultimatumul dat Iraqlui de către presedintele american, o rachetă Scud de tip aer-sol a fost lansată din Iraq, având ca țintă teritoriul Israelului. Nu au fost raportate victime. Oficiali ai Centrului de Comandă al Statelor Unite afirmă că Iraqul a deprins o campanie de execuții sistematice, executată în Kuweit City. Peste 200 de rafinării de petrol au fost incendiate de către trupele iraqiene.

Daune de război

Victimele ca urmare directă a campaniei terestre a coaliției SUA-ONU nu au fost imediate, de partea SUA. După 37 de zile de conflict, victimele de partea SUA s-au ridicat la un număr aproximativ de 23 de victime, 34 de răniți, 3 dispăruți, 20 de victime ca urmare a accidentelor aviatice cu echipaje care nu participau în mod direct la conflict, reținând aproximativ 200 de prizonieri de război. Până în data respectivă, SUA a confirmat distrugerea a aproximativ 1.700 tancuri iraqiene, 1.000 de transportoare blindate și a aproximativ 1.500 unități de artilerie. Kuweitul a suferit importante daune economice ca urmare directă a incendierii a peste 200 de rafinării de petrol de către trupele iraqiene.

Articolul poate fi accesat în întregime aici

Acest articol publicat în cadrul The Guardian la data de 16 ianuarie 2011 relatează din perspectiva unor oficiali ai coaliției SUA-ONU, oficiali care au participat în mod direct sau indirect la conflict. Acest articol a fost publicat la aniversarea de 20 de ani le la începerea Războiului din Golf.

Lord Hannay de Chiswick – Ambasadorul Marii Britanii pentru ONU la acea vreme

Acesta susține că măsurile luate de ONU au fost cele potrivite, astfel limitându-se numărul victimelor și al pagubelor materiale la un număr extrem de redus, devenind conflictul din secolul 20 cele mai mici daune suferite de coaliția Aliată din secolul 20. Aceste măsuri luate de artizanii conflictului au consolidat eficient strategia de apărare colectivă a ONU.

Andy McNab – Pseudonimul folosit de un fost membru SAS și autorul celebrei misiuni Bravo Doi Zero, operațiune eșuată de către patrula SAS

Acesta relatează dimineața în care poziția lor a fost deconspirată de un băiat iraqian, care, aflat la păscut cu o turmă de capre interceptează patrula SAS condusă de McNab. Băiatul le-a deconspirat poziția și a raportat unui echipaj din apropiere aflat în slujba unei baterii anti-aeriene. Ca urmare a conflictului cu acel echipaj, patrula a suferit pierderi grave, 3 dintre membrii pierzându-și viața, iar supraviețuitorii fiind supuși torturii.

Generalul Maior Patrick Cordingley – Comandantul Brigadei a 7-a de Corpuri Mecanizate

Acesta relatează despre dificulatea de a opera în mediul deșertic dar și despre slăbiciunile inamicului și diferența de capabilități militare dintre Statele Unite și Iraq. Obiectivele principale ale misiunii sale au fost atinse cu succes, pagubele fiind limitate la un număr mic, lucru ce a mulțumit pe toți membrii brigăzii.

Lordul Regent al Bridgewaterului – Secretarul General al Apărării în Războiul din Golf

Din perspectiva sa se realizează la aniversarea de 20 de ani de la Războiul din Golf, o comparație sumară între Primul Război din Golf și cel de-al doilea Război din Golf. Punctele pe care acesta se axează au fost victimele, numărul de efective, dar și rezoluțiile ONU, elemente care însumate au făcut ca primul Război din Golf să ajungă la o concluzie dupa 6 săptămâni de conflict.

Sir Malcom Rifkind – Secretarul General al Apărării

Perspectiva acestuia pune accentul pe simbolismul conflictului. Acesta vorbește despre consecințele războiului, care aveau să încline definitiv balanța puterilor din cadrul Sistemului Internațional în favoarea Statelor Unite, element ce va preceda evenimente precum căderea zidului Berlinului și a Uniunii Sovietice. Totodată acest eveniment precede și cea de a doua invazie efectuată 12 ani mai târziu.

Chris Boffey – corespondent pentru tabloidele din Marea Britanie

Acesta relatează despre diferențele piloților ai Forțelor Aeriene Regale ca fiind piloți cu tact, calmi, făcând o paralelă cu escadrilele americane care se angajau bucuroase în lupte aeriene cu escadriele iraqiene. Perspectiva sa vorbește și despre greutatea separării de familie.

Articolul integral poate fi accesat aici.